LUCRĂRI DE REABILITARE-MODERNIZARE PE STRADA GEORGE ENESCU
Joi, 03 Iunie 2021
![](https://www.primariahunedoara.ro/files/news/big_195909634_3965342230250498_6229800540845679365_n.jpg)
Au început lucrările de reabilitare – modernizare şi pe strada George Enescu
Porţiunea străzii George Enescu dintre intersecţia cu str. Ion Creangă şi str. I.L. Caragiale devine, de astăzi, cel de-al 7 – lea şantier de asfaltare din acest an, din municipiul Hunedoara. Lucrările se derulează, pentru început în partea superioară a arterei amintite. Şi aici sunt posibile restricţii de circulaţie. Şoferii care ajung în zonă sunt rugaţi să fie prudenţi şi să respecte semnalizările amplasate.
De luni şi până astăzi, în oraş au început trei şantiere de reabilitare rutieră finanţate din bugetul local: Aleea Oţelarilor, str. Ciprian Porumbescu şi str G. Enescu. Urmează strada I.L. Caragiale. După ce acest al doilea lot de lucrări se va finaliza, vor fi începute operaţiuni de modernizare – reabilitare pe strada Eliberării şi în Piaţa Eliberării (zonă în care e nevoie, mai întâi, de ample reparaţii la reţeaua de apă şi canalizare).
Pe agenda certă a lucrărilor de acest gen din oraş se mai află, pentru lunile următoare, străzile Severin, Furnalelor, Serei şi strada Peştişu Mare.
Lucrările se încadrează în Contractul Subsecvent II din Acordul – Cadru 2 pentru reabilitarea sistemului rutier din municipiul Hunedoara, în valoare totală de 22.931.050 lei. Reamintim că, în baza aceluiaşi contract cadru, începând cu 1 aprilie 2021, în municipiul Hunedoara au fost reabilitate şi modernizate patru parcări din oraş, realizându-se astfel 200 de locuri de parcare noi (pe str. Mureşului – în spatele fabricii Novello, pe str. George Enescu – în spatele Băncii Transilvania, pe str. Laminatorului – la blocul 20 şi pe str. Viorele, în spatele blocurilor 5 şi 6).