PROIECTUL DE HOTARÂRE NR. 2 / 2022
Proiectul de hotărâre pentru aprobarea GHIDULUI SOLICITANTULUI pentru punerea în aplicare a Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile publice pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, a fondului anual alocat din bugetul local al municipiului Hunedoara pentru finanţarea proiectelor de interes public, precum şi a Programului local pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor non profit de interes general, pentru anul 2022, care urmează a fi supus spre dezbatere și aprobare Consiliului local al municipiului Hunedoara.